Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

vineri, 15 februarie 2013

Câteva ştampile austriece din Principate

Piesele au fost oferite acum câteva zile pe eBay la licitaţie la nişte preţuri de strigare extrem de atractive (şi nu la prostia aia de BuyItNow care inundă efectiv mediul, parcă ai fi la tarabă în piaţă când intri pe portal). Le-am urmărit atât datorită preţului, cât şi frumuseţii şi clarităţii lor (plus pentru încă un motiv, vi-l descriu mai jos).

Galatz tip E (monocerc, data formată numai din lună şi zi). Ştampila este aplicată aporape perfect pe perechea de mărci de 10 soldi din 1864. Piesă vândută cu 64,50 dolari (9 biduri).

Giurgevo tip E, aplicată clar şi centrat pe o pereche de mărci de 15 soldi emisiunea 1864. Este o piesă foarte frumoasă, iar ştampila aceasta este dificil de găsit în această calitate foarte bună. Perechea a fost vândută cu 113 dolari (19 biduri).

Asta era piesa de care spuneam mai sus că o voi nominaliza. Ar fi vorba tot de ştampila Giurgevo tip E. La oficiul consular austriac de la Giurgiu nu s-a utilizat decât o singură ştampilă tip E, între anii 1855 şi 1869. Ştampila de pe marca de 50 soldi 1867 este clar diferită (are diametrul ceva mai mare, iar literele din legendă sunt puţin mai înalte. Marca de 50 soldi nu se cunoaşte utilizată în Principate decât accidental, la oficiul de la Iaşi (ea nefiind pusă în vânzare). Aspectul ştampilei este nenatural şi nu seamănă cu ştampilele aplicate la Giurgiu. Explicaţia este una simplă, ştampila este falsificată (şi se cunoaşte acest lucru, fiind semnalat în literatura de specialitate). Cea mai la îndemână lucrare pe care o am acum este monografia publicată în 2011 de dl. Blistyar, unde modelul falsului este ilustrat la pagina 104.
Piesa a fost totuşi vândută cu 74,50 dolari (5 biduri). Norocul câştigătorului, nu?

O ştampilă perfectă Jbraila pe un unicat de 10 soldi 1864. Marca a fost vândută cu 76 dolari (14 biduri).

Aceeaşi ştampilă, aplicată pe două unicate (din păcate unul defect) de 15 soldi din aceeaşi emisiune, pe un mic fragment. Piesa s-a vândut cu 62 dolari (10 biduri).

Aceeaşi ştampilă pe un unicat de 10 soldi 1867, aplicată aproape perfect. Unicatele cu o centrare (a desenului mărcii) ca aceasta se întâlnesc mai greu. Marca a fost vândută cu 38 dolari (4 biduri).

De aceea e frumoasă filatelia, uitaţi-vă ce piese s-au (mai) păstrat totuşi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu